Mihai Eminescu – românul absolut (3)

Interviu radiofonic acordat în urmă cu cinci ani de către domnul Radu Mihai Crişan, în calitate de autor al lucrării TESTAMENTUL POLITIC AL LUI MIHAI EMINESCU, doamnei Dr. Irina Airinei, redactor la Radio România Cultural (9 august 2005).

PARTEA a III-a

VI.

- Domnule Crişan, ştiţi la fel de bine ca şi mine că moda este asemeni unui magnet uriaş căruia, cu cât cauţi mai mult să i te împotriveşti, cu atât te atrage mai tare. Ştiţi, poate, de asemenea, adagiul practic că cea mai sigură cale de a scăpa de o tentaţie este satisfacerea ei. Ei bine, fiindcă este şi la modă şi pentru că mă şi tentează, nu-mi pot opri întrebarea: Sunteţi antisemit?

- Doamna Airinei, personal văd în modă ceva omenesc, şi în tentaţie, cu precădere, o vioiciune a spiritului feminin. Iar dumneavoastră cumulaţi ambele calităţi, sunteţi şi om şi  femeie… N-am ce face… Vă răspund:

După părerea mea, nu sunt nici antisemit şi nici filosemit. Sunt conştient că Mântuitorul Iisus s-a întrupat ca om în sânul poporului evreu, consider practice învăţămintele Vechiului Testament, admir profunzimea cugetării rabinice şi nu-i consider pe evrei ca sursă a tuturor relelor lumii. Totodată, consider că adevărata lor misiune în lume este să ofere celorlalte etnii, ca model benefic pentru propăşirea fiecăreia dintre ele, tăria coeziunii iudaice.

Aminteam puţin mai devreme că soarta mi-a pus sub ochi o serie de materiale documentare.

De aceea, în spiritul fidelităţii faţă de obiectivitatea ştiinţifică, nu pot să fac abstracţie nici de faptul că în consistentul dicţionar de personalităţi evreieşti, scris numai de autori evrei, tradus în româneşte de un colectiv condus de o evreică şi apărut în urmă cu patru ani la Editura Hasefer – oficial evreiască, Karl Marx este prezentat ca, «descendent (atât după mamă câtşi după tată) al unei lungi genealogii de rabini», iar o seamă dintre conducătorii la vârf ai loviturii de stat bolşeviceşi, totodată, ai regimului comunist sovietic, sunt şi ei prezenţi.

De asemenea, în acelaşi spirit de onestitate ştiinţifică, promovat de altfel, cu multă elocinţă în toate luările de poziţie oficiale evreieşti, văzute, citite sau audiate de mine până azi, nu pot nesocoti  nici elemente precum:

- prezenţa în acelaşi dicţionar de personalităţi iudaice, a unei ample rubrici biografice dedicate bancherilor Rotschild;

- sau includerea în prestigioasa lucrare Iluştri francmasoni (apărută în 1999 la Editura Nemira), atât a lui Hitler cât şi a lui Mussolini, în contextul în care analiza comparativă a celor două culegeri biografice, reliefează prezenţa, deloc rară, în lume, la nivelul conducerii francmasonice superioare, a unor proeminente personalităţi evreieşti.

Prin urmare, la aflarea unor astfel de ştiri, este oare nejustificat din parte-mi, nu să contest, ci să manifest doar o circumspecţie metodică, descartiană dacă vreţi, asupra veridicităţii felului în care, manualele contemporane de istorie şi majoritatea mass-mediei oficiale, comentează, de exemplu, realităţi de răscruce ale istoriei universale, cum sunt al doilea război mondial, capitalismul şi comunismul?

VII.

- Domnule Radu Crişan, pasionaţi amandoi de dialog, nici n-am băgat de seamă cum înaintează timpul. Mai dispunem doar de câteva minute. Aşadar, mulţumindu-vă pentru participarea la emisiune, vă rog, lămuriţi-mi două lucruri:

- primo: De ce marele geniu al scrisului, Eminescu, dacă a vrut într-adevăr să lase posterităţii un testament, nu şi l-a redactat singur, de-a ajuns acum necesar să i-l întocmiţi dumneavoastră;

- secundo: Care este, până la urmă, “testamentul” politic eminescian?

- Distinsă doamnă, după cum recunoaşteţi dumneavoastră foarte just, Mihai Eminescu rămâne, fără îndoială, un mare geniu scriitoricesc. Cu siguranţă, orice mesaj ideatic ar fi dorit să adreseze semenilor săi, el însuşi era cel mai în măsură să-l formuleze. Eminescologi ale căror cercetări consacrate vieţii şi operei sale, le consider vrednice de toată atenţia, ne dezvăluie faptul că strategia de creaţie pe termen lung a lui Eminescu era ca, mai întâi (adică în anii tensionaţi ai muncii de redactor) să-şi elaboreze întregul arsenal de idei, urmând ca, pe urmă, în partea a doua a vieţii (pe care şi-o dorea pe cât posibil mai tihnită), să-şi asambleze ideile, închegând astfel cel puţin câte un tratat ştiinţific în fiecare domeniu pe care l-a aprofundat.

Destinul însă, l-a împiedicat să-şi poată împlini a doua parte a visului; în schimb, ne-a făcut nouă favoarea să fim beneficiarii finalizării, pot spune depline, a celei dintâi.

Iniţial m-am străduit să înfăţişez icoana unitară a gândirii sale economiceşi, cu vremea, avansând în lucru, am început să devin tot mai conştient de interdisciplinaritatea şi organicitatea întregii opere.

Identificând în arhitectonica acesteia, economicul ca bază de raţionare şi politicul ca loc geometric, am simţit că ar fi imoral din parte-mi să nu împărtăşesc semenilor această quintesenţă, sub formă de material unitar.

Aşa s-a născut, ca asamblare logică de idei citate, cartea despre care vorbim acum.

În privinţa răspunsului la cea de-a doua întrebare, pentru a mă încadra în puţinele clipe rămase, cu permisiunea dumneavoastră, voi citi micul text eminescian de pe prima copertă a cărţii:

„Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa numita patrie este deasupra naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a mai fi românesc, atunci o spunem drept că ne este cumplit de indiferentă soarta pământului lui. Voim şi sperăm nu o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate”.