Grigore Leşe - "Noi, românii, ne regăsim cel mai bine în cultura tradiţională. Aşa e firea noastră!" Dar ne mai cunoaştem oare cultura, istoria, valorile? Putem distinge realitatea actuală prin ceaţa dezinformării permanente ce ne înconjoară? Dacă nu, avem mereu o a doua şansă, totul e să vrem să aflăm.

Blog despre noi Headline Animator

marți, 18 ianuarie 2011

“Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.” – Grigore Vieru (14 feb. 1935 – 18 ian. 2009)

“Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.”

În 1964, Grigore Vieru publică în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile: “Ştiu: cândva, la miez de noapte, / Ori la răsărit de Soare, / Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărţii Sale.” 

După 45 de ani, poetul moare în urma unui accident de maşină, care are loc în noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie 2009, pe drumul de întoarcere de la o ceremonie de omagiere a lui Eminescu.




LEGAMANT de Grigore Vieru
Lui Mihai Eminescu

Stiu: candva, la miez de noapte,
Ori la rasarit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cartii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci sa nu inchideti cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lasati asa deschisa,
Ca baiatul meu ori fata
Sa citeasca mai departe
Ce n-a reusit nici tata.
Iar de n-au s-auza dansii
Al stravechii slove bucium,
Asezati-mi-o ca perna
Cu toti codrii ei in zbucium.


TAMAIE SI LICHENI de Grigore Vieru

A murit tamaia,
Duhoarea sta sa creasca.
Ne-a umplut ca raia
„Limba moldov’neasca“.
Mi-a pierit si somnul,
Pacea crestineasca.
Maraie spre Domnul
Limba moldov’neasca.
O biata batrana
N-are nici de pasca.
Sta cu halca-n mana
Limba moldov’neasca.
Isi creste frumosul
Limba romaneasca.
Ii arata dosul
Limba moldov’neasca.
Gangava, tot linge
Cizma muscaleasca.

Spre Evropi se-mpinge
Limba moldov’neasca.
Palida mi-e fata
Sub un cer ce casca.
Imi mananca viata
Limba moldov’neasca.
Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumina…
„Ma va plange oare
Limba cea romana?!“

DORUL SI LIMBA de Grigore Vieru

Cerul e tesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul stramosesc –
Din cuvântul românesc.

Din pamânt izvorul iese,
Grâul – din seminte dese,
Numai dorul stramosesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul stramosesc –
Din cuvântul românesc.


NU, NU MI-E TOTUNA de Grigore Vieru

Nu, nu mi-e totuna,
Daca vii, daca nu –
Eu strig soarele, luna,
Dar voiesc sa vii tu.

Nu, nu mi-e totuna,
De-i mult dor, de nu-i mult –
Eu vorbesc cu furtuna
Dar pe soare-l ascult.

Nu, nu mi-e totuna,
Daca esti sau nu esti.
În tacerea mea una
Ara sapte nadejdi.





duminică, 16 ianuarie 2011

Mihai Eminescu - un patriot ucis la comanda francmasoneriei


Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale,
ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins.
Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul
de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit
şi pentru care a fost sacrificat,cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”
– Zoe Dumitrescu Buşulenga.

Istoria oficială a vieţii lui Mihai Eminescu a impus un şablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o fiinţă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet şi ar fi murit nebun, bolnav de sifilis şi alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepţională, bine ancorat  în realitatea socială şi mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru unitatea naţională, un ziarist de excepţie, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun şi internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului şi se angaja să îi anihileze pe toţi cei catalogaţi drept „naţionalişti.” Mulţi au renunţat la valorile şi principiile lor pentru a fi scoşi de pe lista proscrişilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri şi de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja  nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

„Mai potoliţi-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul şi junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul şi parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda a fost executată întocmai, de cei din ţară, pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi Italia), care de altfel a şi fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămureşte în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu.  „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din Bucureşti în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiţia semnării tratatului era deci amorţirea vocii pentru Ardeal în Bucureşti. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relaţiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care ameninţă România cu războiul. La Bucureşti au loc descinderi şi percheziţii simultane la sediile mai multor organizaţii care luptau pentru Ardeal, printre care şi Societatea Carpaţii, în care activa Eminescu.

Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul acestuia,  Emil Galli, este expulzat din ţară. La fel şi Zamfir C. Arbore. Societatea Carpaţii este pur şi simplu desfiinţată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidaţi de aceste măsuri, o parte din militanţii pentru Ardeal se dezic de ideile lor şi îşi trădează confraţii, pentru a-şi salva propria piele. Printre ei se află Simţion şi Chibici, preşedinţii Societăţii Carpaţii, Ocăşeanu şi Siderescu, membri în conducerea aceleaşi societăţi, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, acelaşi pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obedienţă, toţi aceştia se vor implica plini de zel în acţiunea de internare forţată a lui Eminescu.

De ce era atât de incomod Eminescu?

Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca şi detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidenţă, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”
În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianţă că situaţia din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp şi Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu merg la Viena, unde Grădişteanu îşi cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iaşi, unde fusese dezvelită statuia lui Ştefan cel Mare şi fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalţi, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunţe la ideile şi principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizaţii care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpaţii, din care făcea parte şi Slavici.  Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliţia şi serviciile secrete româneşti, cât şi de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltraţi mai mulţi informatori, printre care se  număra şi Ocăşanu de la Societatea Carpaţii.

La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui  Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilităţile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari.” Această notă a dus în final la desfiinţarea Societăţii Carpaţi.
Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea şi pârghiile necesare pentru a acţiona: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian naţional.

În această publicaţie demascase corupţia politicienilor români şi grasele comisioane pe care aceştia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiţionările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoaşterii Independenţei. În 1880 declanşase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iaşi la inaugurarea statuii lui Ştefan cel Mare şi citise acolo în faţa mulţumii  poezia manifest Doina. Acest eveniment naţional deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârşit, chiar în dimineaţa zile în care avea să fie dus cu forţa la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei şi a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare şi demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.

Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineţii

Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineaţa acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap şi lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soţia lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele şase dimineaţa un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu. 

Maiorescu ia o măsură de excepţie – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soţia acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simţion, preşedintele Societăţii Carpaţi, la spitalul doctorului Şuţu şi, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudăţenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, şi nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Şuţu, aşa  cum ar fi fost firesc.

Întors acasă, se pomeneşte însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineaţă cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societăţii Carpaţi, unde Poliţia făcea percheziţie, pentru a se întâlni chipurile cu Simţion, complicele său la internare.

„Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce ştia că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, aşa cum îşi dorea Maiorescu, căci Eminescu îşi schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpaţii, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capşa. La acea vreme Capşa nu era doar un local de lux, ci şi sediul Ambasadei SUA şi reşedinţa mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capşa în speranţa de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomaţi şi în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiţi să îşi schimbe planul.

Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

La Capşa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină un discurs „politico-socialo-naţional” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ţine isonul şi îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii Carpaţii, Siderescu şi Ocăşanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămaşă de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele 19 îl duc la stabilimentul Şuţu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap. 

Scena cu pistolul de la Capşa şi declaraţia lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistenţă ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga şi dreapta, dar va ezita să scrie totuşi despre el, deşi era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susţine că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliţie, ori numele său nu apare deloc. Ventura susţine că el este cel care a alertat Poliţia, ori în procesul verbal este consemnat că poliţia a fost sesizată de domnii Ocăşeanu şi Siderescu. Aceştia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenţi la faţa locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu şi a face în aşa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat şi dus la psihiatrie, în condiţiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi şi a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun şi a justifica astfel internarea.

Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soţia patronului de la Capşa, despre care Ventura spune că a fost persoana ameninţată cu pistolul de Eminescu, nu menţionează în memoriile sale publicate la Paris în 1909,  absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuşte pe Rege, ori era puţin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu ştie că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

În procesul verbal întocmit de Poliţie nu se aminteşte nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitraşevschi şi, fiind atins de alienaţie mintală, s-a încuiat singur pe dinăuntru şi a refuzat să deschidă”.  La locul faptei ajung, Simţion, Siderescu si Ocăşeanu de la Societatea Carpaţii, care aveau încă de dimineaţă misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Şuţu. Aceştia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează şi îi pun cămaşa de forţă. Între timp Poliţia îi perchiziţionează locuinţa, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii şi manuscrise, sperând să descopere ceva compromiţător. Totul se petrece cu complicitatea soţiei lui Slavici. Poliţia nu va deschide o anchetă, aşa cum proceda de obicei şi cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliţiei nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur şi s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura şi care ar fi putut atrage suspiciuni.

Omorât lent prin otrăvire cu mercur

De la Băile Mitraşevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Şuţu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniştea lui Eminescu,

Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I. E. Torouţiu despre modul în care era tratat Eminescu la Şuţu în următorii termeni: „Aş vrea să vă spun că toţi domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).  

În noiembrie 1883, la insistenţele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care ştia cel mai bine că Eminescu nu este nebun şi medicii din Viena îşi vor da uşor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl ţină pe Eminescu departe de ţară. 

Eminescu ştia foarte bine ce i se înscenase şi o dată reîntors în ţară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare ştirea că aş fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credinţă, încât şi dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare şi că afară de suferinţa mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezminţire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica.”

Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reuşesc să îşi dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos şi recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în ţară, cu atât mai puţin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-şi are locul printre bolnavii psihici. Fişele de observaţie medicală din timpul şederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la Bucureşti, dar Maiorescu face tot posibilul să îl ţină departe de capitală. Toate: munca sa, cărţile, notele de lectură, manuscrisele se află la Bucureşti, la Maiorescu. Prin intermediul diverşilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărţi”, fără de care ar fi trebuit să îşi reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.

Cum nu se cuminţeşte, este trimis tot cu forţa la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamţ. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuţi, că a fost „internat ca alineat, deşi nu fusese”. Este sechestrat la Neamţ din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleţi de apă rece şi îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori şi în cele din urmă reuşeşte să obţină o mutare la Iaşi, sub îngrijirea doctorului Iszac.

Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conţinea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale are vremii, care arătau că mercurul este toxic şi total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriaşe de mercur, de 4 până la 7 grame.

Un alt psihiatru din Bucureşti, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu şi cunoştea cazul doar din corespondenţa cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac şi chiar îl completează cu următoarele reflecţii: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopţi albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice şi excitante (n.n. în condiţiile în care se ştie că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic şi sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconştienţă, de prozaică întunecare a activităţii psihice. ” 

De-abia în 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac şi să îl aducă în sfârşit la Bucureşti. Aici reîncepe să publice, şi în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forţa tot la dr. Şuţu, unde va şi muri.

La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur şi simplu la gunoi  creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacţie. Este totuşi nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeţi din personalul spitalului.

Societatea Matei Basarab, spiritul naţional şi francmasoneria

Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacţionar, paseist, antisemit, xenofob, naţionalist şovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist?  Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conţin poezii şi altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 şi 1888-1889. Deşi majoritatea articolelor au fost scrise înainte de aşa-zisa declanşare a nebuniei, mulţi susţin şi astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minţi atacate de boală, în căutarea unei bucăţi de pâine”. 

„Eminescu n-a ajuns să marcheze politica naţională, deşi este întemeietorul doctrinei naţionale moderne,”  scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naţionale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile şi astăzi. Aşa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecţionată, pentru a preveni şi a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democraţiei şi al statului român. Neîntâmplător, Gh. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul naţional cu acela al lui Ceauşescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigenţele lui Eminescu, fiindcă nici nu şi-a propus aceasta vreodată, deşi marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al fiinţei noastre naţionale. ”

Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizaţii româneşti şi pro-româneşti, numită Societatea Matei Basarab şi aflată în afara controlului  şi influenţelor francmasoneriei, care masonerie se afla şi atunci în slujba unor interese supranaţionale. „O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ţinta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc.”

Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine.”

Eminescu nu renunţase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuţă povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Şuţu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândeşte de mult, o lucrare colosală.”

Gheorghe Panu povesteşte în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, ştii tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui... Tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.”  Eminescu a  fost unul dintre ei.

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de 'nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o 'ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a 'nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude 'n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii. . .  Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Bibliografie:

1. Ovidiu Vuia: Misterul morţii lui Eminescu, Ed. Paco, Bucureşti, 1996
2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
3. Nicolae Georgescu : Boala şi moartea lui Eminescu, Criterion, 2007

Sursa: aici.
Alte articole despre Mihai Eminescu care merita citite: 







sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Mihai Eminescu – corespondenta cu Veronica Micle – august 1882



August 1882
Măi fată nebună şi drăgălaşă,
Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu – ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat – cum să vin la tine, pe cine să las în loc? Tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.
Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.
E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel – căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.
Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. 
Al tău

Emin

Mihai Eminescu – documentar si inregistrare ce merita vizionate

Un documentar care mie mi-a placut mult, usor de urmarit si care expune cateva adevaruri despre ziaristul Mihai Eminescu, despre societatea secreta Carpati din care facea parte si care urmarea unirea cu Transilvania (ba chiar refacerea Romaniei Mari), despre masonerie, despre cum tradatorul Ventura a ajutat la inchiderea lui Eminescu intrucat deranja atat politicienii vremii cat si serviciile secrete ale vesnicilor nostri "vecini prieteni"!




Inregistrare a emisiunii “Misterele mortii lui Eminescu”:

vineri, 14 ianuarie 2011

Cutiuta cu spiritualitate: Cum sa recunosti si sa te feresti de cele 7 tipuri de vampiri sociali?

Vampirii sociali sunt peste tot, uneori sunt deghizați chiar in prieteni. Ce fac vampirii de obicei? Lasa fara energie si fara sange victimele. De obicei acestia actioneaza pentru a-si transforma victimele tot in vampiri asemenea lor. Vampirii, asa cum ii stim din povesti, din mituri sau din filme seamana foarte mult cu vampirii sociali din zilele noastre, numai ca cei din zilele noastre sunt cu mult mai multi si actioneaza mult mai rafinat.

Dacă vampirii mitici sugeau sângele victimelor până când victimele rămâneau fără vlagă și se transformau apoi în vampiri, vampirii moderni, vampirii de astăzi își secătuiesc victimele de energie. Energia este un dar prețios oferit omului. Energia ne ajută să acționăm, să ne bucurăm, să muncim, să mergem, să avem rezultate, să iubim, să scriem, să învățăm, să ne ajutăm semenii, să ne ajutăm pe noi, să zâmbim, etc. Energia ne dă ocazia să facem tot ce-i plăcut și bine pentru noi și semenii noștri.

Acest subiect nu este unul comod pentru că poate deja intuiti ce sunt de fapt vampirii sociali și poate cineva apropiat vouă sau chiar dumneavoastră ați putea fi uneori, însă nu-i niciodată târziu să vă oferți ocazia de a deveni mai buni. Acest articol va fi însă util în primul rând oamenilor care vor să identifice vampirii sociali din jur și să se ferească de ei. Mai departe voi face o descriere a acestora și o clasificare pentru a fi mai eficienți în lupta cu ei, urmând ca apoi să dau câteva indicații despre cum ne putem feri de ei.

1.Vampirul neputinței

Acest vampir social suge energia celor din jur spunându-le că nu or să reușească niciodată. Dacă întâlnește un om care și-a propus să realizeze ceva face tot posibilul pentru a-l seca de energie. Îi repetă la nesfârșit că nu va reuși niciodată, că este prea greu, că este imposibil sau că este nerealist. Va încerca să-l convingă pe toate căile că trăiește cu capul în nori, că nu este racordat la realitate.
Asemenea vampirilor acesta încearcă să-și convingă victima să devină una asemenea lui, adică o persoană lipsită de energie și de încredere în forțele proprii. Vedem așadar cât de rafinat acționează acest vampir.
Recunoaștem rapid acest vampir întrucât nu a realizat mai nimic niciodată și ca urmare nu permite celor din jurul lor să realizeze ceva fie că este vorba de viața personală, fie că este vorba de viața profesională.

2.Vampirul invidiei

Acest vampir atacă acei oameni care au deja realizări. El încearcă să-i convingă pe cei care au realizat ceva că este cu totul întâmplător, puteau să eșueze la fel de bine. El spune fie că au realizat pe căi necinstite fie că au avut un norc care nu va ține mult.
Acești vampiri invidiază oamenii care au un mic business sau unul mare, îi invidiază pe cei care au acumulat ceva material, ajungându-se până la invidii mai rafinate cum ar fi: invidiază familiile care sunt fericite, care au copii fericiți. Acești vampiri sociali cufundați în nimicnicia lor invidiază tot ce este bun în lume.
Asemenea vampirilor neputinței nici ei nu reușesc să aibă nimic bun în viață din simplul motiv că aceste gânduri negative nu vor atrage nimic bun în viața lor.
Cu cât vor gândi mai murdar cu atât viața lor va fi mai murdară. Este o lege simplă care funcționează în tot universul. Primești ceea ce oferi! Ei vor oferi doar invidie și gelozie, vor fi permanent nefericiți și au un scop precis în a ataca semenii și prietenii lor care au succes și sunt fericiți. Ei încearcă să intre în viața lor să distrugă tot ce este bun, iar dacă nu reușesc încearcă în cercul lor social să facă acest lucru. Izolat, aceștia au și reușite, lucru care-i motivează să continue demersul lor absurd.

3.Vampirul greșelii

Acest vampir stă la pândă zile, luni, săptămâni în șir pândind greșeli. Pe acest vampir îl vom întâlni la tot pasul, la serviciu, în familii, în diferite cercuri sociale . Vei recunoaște ușor acest vampir întrucât vei observa că este fericit când găsește victime care au făcut greșeli.
Atunci acționează cu brutalitate având în același timp o licărire ciudată în priviri bucuros că în sfârșit ai greșit. Imediat ce identifică o greșeală ei sar asupra victimei secătuind-o de energie.
Ei extrapolează greșeala reducând sensul vieții persoanei în cauză la greșeala respectivă. Acest vampir are avantajul că poate identifica concret o problemă. Scopul acestui vampir este de a distruge încrederea în sine a persoanei și de a arăta celor din jur acest caz .
Cu cât va identifica mai multe victime cu atât se va hrăni mai mult și va deveni mai puternic. Acesta suge energia victimelor mergând până la a distruge o carieră sau o viață personală. La fel ca și ceilalți vampiri încearcă sa câștige adepți din rândul victimelor.
De obicei pe acești vampiri ii vei reunoaște ușor pentru că nu încearcă să facă nimic deosebit cu viața lor. Teama de a greși este atât de mare pentru ei că vor accepta să facă numai acele lucruri care presupun un grad de risc foarte scăzut. Uneori acești vampiri merg până acolo și creează un mediu în care victimele pot să greșească, într-un anumit fel de a spune, ei întind capacane.

4.Vampirul conflictelor

În acest caz avem de-a face cu un vampir rafinat. În forma lui cea mai simplă el intră în conflict cu diferiți oameni secătuindu-i de energie. Forma periculoasă a acestor vampiri sociali este devastatoare când generează conflicte între oameni.
El dezvoltă strategii prin care reușește să pună două persoane în conflict sau două grupuri. Merge oarecum și după principiul dezbină și stăpânește. Pe parcurs va interveni discret în conflict, ajutând fiecare parte. Scopul lui nu este să câștige o anumită parte, ci să genereze acel conflict imens care va reuși să devasteze ambele părți.
Uneori după ce a provocat conflictul încearcă să joace rolul salvatorului încercând să medieze conflictul între cele două părți, când de fapt scopul lui real este să se asigure că acel conflict va continua până la final.
Acești vampri vor deveni mai puternici pe măsură ce generează mai multe conflicte. Uneori generând un conflict urmăresc atingerea unui scop mai egoist pentru ei (acumulare materială, avansare în carieră, etc )

5.Vampirul binelui

Această specie de vampiri este destul de greu de identificat. Ei joacă rolul salavatorilor de obicei și se deosebesc cu greu de salvatorii autentici. Acești vampiri simulează că doresc binele semenilor sau al societății când de fapt această atitudine o folosesc doar pentru a deschide uși.
Aceștia sunt un fel de diavoli care umblă cu icoane în mână. Acești vampiri sunt cei care lucrează cu o agendă ascunsă, au planuri bine puse la punct, efectele fiind cu atât mai devastatoare cu cât apar mai tarziu. Acești vampiri nu au o inimă cu adevărat curată ei căutând victime inocente cu ajutorul cărora să-și pună planul în aplicare.
Când întâlnești un salvator încearcă să gândești mai mult în perspectivă, să vezi care sunt consecințele acțiunilor propuse peste un an sau mai mult, cere detalii și cercetează aspecte în aparență neimportante. În plus, poți verfica informațiile prezentate de aceștia pentru a te asigura dacă ai de-a face cu un salvator autentic sau cu un vampir deghizat.

6.Vampirul aroganței

Această specie de vampiri sociali se conideră atotștiutori. Ei minimizează orice efort, se consideră superiori și au un sentiment plăcut când cei din jurul lor se simt triști, neplăcuți sau neputincioși.
Vampirul aroganței pretinde că are toate răspunsurile din lume, singurele opinii adevărate fiind ale lui. El este centrul universului! Îi lipsește măsura, respectul și bunul simț. Seacă de energie pe cei din jurul lui prin atitudinea sa, prin minimizarea oricarui efort depus de cei din jur, nimic nefiindu-i pe plac. În esență acest vampir îți ascunde slăbiciunile și neputința.

7.Vampirul victimizării

Aceasta este o specie de vampiri rafinați. Ei caută atenție permanent și se victimizează. Ei vor să se înconjoare de salvatori, însă nu vor permite nimănui să-i salveze cu adevărat pentru că rolul de victimă este unul pe care-l vor juca toată viața în unele cazuri.
Acești vampiri acuză societatea, acuză colegii sau partenerii de viață de situația în care se află.
Aceștia se plâng în permanență dând vina pe soartă pentru situația în care se află. Dând vina pe soartă ei au scuza de a nu ieși din această situație. Ei strâng continu dovezi că sunt victime. Ei își sug de energie potențialii salvatori, scopul lor fiind acela de a strânge adepți.
Vampirii victimizării nu se simt responsabili de situația în care se află și asemenea vampirilor invidei vor încerca să distrugă armonia acolo unde o identifică. Ei joacă rolul de victimă nu doar în cercuri sociale, ei intervin chiar la serviciu sau în cupluri fericite. Sunt fericiți dacă fac parte dintr-o dramă unde joacă rolul principal.
La cel mai mic semn că pot fi salvați fug și își caută alt salvator. Cerșesc o fericire și o atenție care nu folosesc la nimic, nici pentru ei nici pentru alții, doar seacă de energie victimele. Acești vampiri sociali sunt deosebit de periculoși întrucât aplează la ce-i mai bun în oameni și anume dorința acestora de a ajuta. Aceste victime sunt fericite dacă găsesc foarte mulți salvatori și cu cât va avea mai mulți cu atât va crede mai mult că este într-adevăr o victimă.

Cum ne aparam?

S-ar putea expune soluții separate pentru fiecare specie, în esență toate au un numitor comun. Acești vampiri sug energia celor din jur, întind capcane și caută să convertească alți oameni. Fiecare dintre acești vampiri a facut din stilul său un mod de viață, o credință de nestrămutat.

Modul lor de a fi și de a acționa ascunde lipsa unor valori, a unor slăbiciuni și semnele unei neputințe de a se racorda social. Aceste specii de vampiri sociali pot fi rezultatul unui dezechilibru emoțional sau a unor tulburări comportamentale. Vampiri sociali sau energetici cum mai sunt numiți, au devenit astfel ca urmare a convertirii lor de către alți vampiri.

Ca de orice lucru de care dorim să ne apărăm este nevoie în primul rând să recunoaștem pericolul. Să identificăm corect atunci când avem de-a face cu un vampir social și să nu reacționăm imediat.
Atenție, acești vampiri nu se vor mulțumi să vă retrageți, vă vor urmări până intrați în acord cu ei. Prin urmare pașii apărării sunt următorii:

1. Identificăm corect vampirul cu care avem de-a face.

2. Nu reacționăm imediat.

3. Încercăm o retragere elegantă (de preferat să ne retragem cu mult înainte de a ne prinde în jocul lor).

4. Dacă suntem totuși prinși în jocul acestor vampiri sociali este inutil să încercăm să ne luptăm cu ei. Trebuie numai să ducem o luptă cu noi pentru a ne păstra cumpătul, valorile și direcțiile de acțiune stabilite inițial și să ieșim din joc pe cât posibil de repede.

5. Limitează pe cât posibil timpul petrecut cu acești vampiri.

6. Construiește-ți o aură și imaginează-ți că nimic nu poate trece prin ea. Nimic rău nu va intra la fel cum nimic pozitiv din ceea ce ai nu va ieși. Vizualizează această aură, zâmbește și fi optimist. Este un remediu bun care va îndepărta vampirii.

7. Poți încerca folosindu-te de respirație, atunci când un asemenea vampir se năspustește asupra ta să-ți sugă energia. Inspiră profund de 5-6 ori, gândește-te la lucrurile cu adevărat importante pentru tine și fii fericit/ă că nu te-a prins în capcană.

8. Nu-i contrazice dar nici nu te pune de acord cu ei. Încearcă să adopți o poziție neutră pe cât posibil. Este cea mai sigură atitudine care va bloca vampirul social să devină extrem de violent.

9. Păstrează distanța față de acești vampiri, de cel puțin câțiva metri, nu-i lăsa să intre în spațiul tău intim. Nu le face favoruri dar nici nu încerca să-i distrugi. Încercând să te lupți cu ei, aceștia vor deveni mai puternici.

10. Dezvoltă-te, perfecționează-te și crezi în puterile tale și în potențialul celor din jurul tău.

Doresc să menționez că sunt aspecte negative și aspecte pozitive în comportamentul acestor vampiri. Poate sunt și victime reale sau critici pertinenți de exemplu. Problema apare când acestea sunt puse în slujba răului și vampirii devin tot mai răi, tot mai agresivi, tot mai nimicitori cu semenii lor. Aceste specii de vampiri nu apar neapărat doar prin formele enunțate, pot fi și combinații între două sau mai multe tipuri de vampiri sau alte tipologii la care eu nu m-am gândit.
Acești vampiri sociali pot fi salvați, cu greu însă. Necesită timp, perseverență, diplomație și răbdare. Poate în viitor voi expune și metode de covertire a acestor vampiri în oameni.

Ce faci dacă ești unul din acești vampiri? Ai varianta de a continua convins fiind că nu vei aduce nimic bun în viața ta sau poate vei conștientiza că poți și meriți mai mult! Poți să iubești, să ierți, să zâmbești, să-ți faci un rost în viață. Soluții există, sunt mai aproape decât îți închipui.

Închei cu speranța că v-a fost utilă această abordare. Sper ca de acum să vă feriți mai mult de acești vampiri sociali și să vă țineți la distanță. Vampirii care nu vor fi pregătiți să renunțe la acest mod de a fi cu siguranță vor nega cele scrise. Este în regulă, va veni un timp când veți fi pregătiți cu adevărat. Îndrăzniți să visați și să sperați! Fiți mai toleranți și iubiți-i mai mult pe cei de langă voi și tot ce este bun in voi. Voi fi bucuros să primesc feedbackul vostru pe email (manager@traininguri.ro ) sau printr-un comentariu.

Scris de Marian Rujoiu
Specialist Negociere - Extreme Training
www.traininguri.ro
www.marian-rujoiu.ro

Sursa articolului: aici


luni, 10 ianuarie 2011

Cutiuta cu spiritualitate: Habar nu ai de ce esti in stare! :)

“Daca ti-ai abandonat visele undeva in trecut e timpul sa te scuturi de praf pentru ca poti sa o iei de la capat, oricand.” Tocmai am vazut un filmulet inspirational care mi-a placut mult. Asa ca-l dau si eu mai departe:

joi, 6 ianuarie 2011

Povestea Schengen a Romaniei

Asa arata politica externa a Romaniei :)))
...da` cata abilitate in atingerea scopurilor pe termen lung (cucerirea fetei in filmuletul de mai jos :)) , si cata atitudine ferma si coerenta, ce argumente si dispute verbale :)), cat "profesionalism" in uniforma (orice fel de uniforma, ca-s doua tipuri cel putin ;))



Romania – Uniunea Europeana (UE) si povestea Schengen

Introducere:

Cererea oficiala de aderare a Romaniei la UE a fost depusa in anul 1995, fiind a treia tara din cele 10 care si-au depus oficial cererea de aderare: Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia, si Slovacia. Stim deja ca noi si bulgarii n-am fost acceptati o data cu celelalte tari in 2005…fiind lasati pentru “tura a doua” din 2007.
La 01 ianuarie 2007, Romania a aderat la UE si a intrat intr-o noua etapa - pregatirea aderarii la spatiul Schengen, cu termen martie 2011 (alaturi de sora Bulgaria, bineinteles).

Ce inseamna insa Schengen-ul asta? De ce ne-am dorit sa facem parte din el…cand state precum Marea Britanie si Irlanda au cerut si obtinut o clauza speciala ce le permite sa ramana pe termen nelimitat in afara spatiului Schengen? Adica ele nu vor sa le calce picior de “european” in teritoriu fara control vamal strict, in cazul romanilor nici macar pentru lucru nu e “liber accesul” (nu mai comentez ca nu doresc sa adere la “moneda unica” Euro).

Ei bine, aderarea la spatiul Schengen are ca efect ridicarea controalelor la frontierele interne ale viitoarelor state membre Schengen, fiind creata o singura frontiera externa, unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare in materie de vize, migratie, azil, precum si masuri referitoare la cooperarea politieneasca, judiciara sau vamala.

Calitatea vietii romanilor si bulgarilor nu se va imbunatati dupa accederea in spatiul Schengen, dar faptul ca vor trece granita terestra fara sa mai opreasca masina este de natura sa mai elimine o parte din complexele de cetateni europeni de mana a doua…pare-se. Beneficii reale si morale ar avea ungurii ultranationalisti care ar simtii ca pasesc in Transilvania noastra, ca la ei acasa, fara granita, fara justificare...
:) Noi in schimb vom avea de protejat uniunea de romanii din dreapta Prutului aka Moldoveni.

Intriga:

Eeeii…si cum ii sade bine romanului acesta s-a pregatit pentru aderare, primenindu-se si dotandu-se conform cerintelor tehnice si nu numai. Am cumparat tehnica militara de supraveghere a granitelor, tot soiul de dotari specifice si am efectuat (macar de ochii lumii) instructajul personalului implicat.

Insa…au aparut probleme total “neasteptate” din punctul de vedere al diplomatiei romanesti (si al SIE !?). Spun neasteptate, intrucat atunci cand te astepti, prevezi reactii, iti gandesti o politica de contracarare, de preintampinare si in final diminuare daca nu anulare a posibilelor piedici din calea obiectivului de atins.
In fine…se pare ca tiganii cu cetatenie romana nu sunt acceptati ca liberi circulatori, cugetatori, (infractori?)…pana la urma si ei simplii cetateni europeni. Ba, teama si mai mare este ca romanii din Moldova se vor napusti asupra vest-europenilor fiindca noi indraznim sa le dam (destul de rar si contra spaga conform “surselor”) cetatenia romana. Unde mai pui la socoteala si faptul ca, se considera ca nu indeplinim conditiile aderarii la spatiul Schengen intrucat nu ne-am rezolvat vechile probleme cu Justitia si Coruptia (desigur, iarasi nu suntem singuri in boxa acuzatilor ci-i avem alaturi pe…bulgari :) ).
Acestea fiind spuse, iata faptele:
1. La sfarsitul lunii noiembrie 2010, Olanda si Franta au conditionat aderarea Romaniei  si Bulgariei la Schengen de progresele realizate in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV).
2. La sfarsitul lui decembrie 2010, Germania si Franta au cerut, printr-o scrisoare semnata de ministrii de interne si adresata comisarului pentru Afaceri Interne in Comisia Europeana, Cecilia Malmstrom, ca aderarea tarii noastre la spatiul Schengen sa fie amanata, precizand ca o aderare in martie 2011 ar fi "prematura".

Desfasurarea actiunii:

Reactia 1: Traian Basescu

"Apreciez ca scrisoarea celor doi ministri, francez si german, e un act de discriminare la adresa Romaniei (...) Nu vom accepta o discriminare din partea nimanui, fie ea si din partea celor mai puternice state ale UE", a declarat imediat presedintele Traian Basescu.

Reactia 2: Teodor Baconschi

Ministru de externe al Romaniei, Teodor Baconchi a amenintat UE ca vom bloca aderarea Croatiei (si se cunoaste faptul ca Germania este unul dintre cei mai importanti sustinatori ai aderarii Croatiei la UE) si ca  vom rupe unilateral Mecanismul de Cooperare si Verificare cu Comisia Europeana:
“Dacă MCV va fi folosit nu atât ca mijloc de cooperare, ci mai curând ca pretext de presiune în alte domenii, nu avem de ce să-l mai menţinem. Haideţi să privim la situaţia Croaţiei. Noi susţinem orice extindere a Uniunii Europene în Balcanii de Vest. Dar nu putem accepta ca aceasta să se facă fără MCV, în condiţiile în care, în cazul nostru, se menţine MCV.”

Reactia 3:

Mai multi parlamentari din Comisiile de politica externa din Camera Deputatilor si Senat au declarat ca nu vor vota in favoarea ratificarii modificarilor aduse Tratatului de la Lisabona (una dintre modificari ii permite Germaniei, printr-o derogare “temporara” sa mentina 3 eurodeputati in plus fata de numarul stabilit deja). Acestia s-au aratat revoltati ca desi in principiu toate statele membre UE sunt egale in drepturi si obligatii, in cazul unor tari mai mari se accepta imediat derogari sau scutiri de la respectarea regulilor in timp ce in cazul tarilor mici si mijlocii sunt analizate drastic implementarile politicilor europene sau chiar aplicate criterii suplimentare (vezi criteriile de aderare la Spatiul Schengen solicitate Romaniei si Bulgariei).

Totusi…desi “fac scandal pe tema” parlamentarii vor ratifica modificarile Tratatului de la Lisabona (deci vor accepta ca Germania sa fie scutita de la regula numarului de reprezentanti in Parlamentul European…si astfel va avea cu 3 mandate in plus fata de cat ar fi normal sa aiba).

Reactia 4: Comisia Europeana (CE)

CE ne spune sa ne vedem de treaba, caci MCV-ul nu va fi ridicat tarii noastre decat atunci cand, in urma analizelor pe Justitie si Coruptie vom “iesi” drept acceptabil de curatei si vom avea drept de a trece frontierele interne ale UE fara control vamal si dreptul de a le apara ca stat apartinand teritoriului Schengen.

Prin purtatorul de cuvant Mark Gray: “Ridicarea MCV se va face pe baza unei decizii a Comisiei, dupa indeplinirea celor patru obiective, care sunt intercorelate. La aceasta se va ajunge cel mai bine prin continuarea angajamentului politic fata de reforma si prin cooperare stransa intre autoritatile romane si Comisie”.
 
Reactia 5: Traian Basescu

Acesta il contrazice temeinic pe Teodor Baconschi, spunand ca Romania nu poate sa denunte unilateral MCV si nu trebuie sa blocheze aderarea Croatiei la UE. Cat despre numarul europarlamentarilor germani acceptati in plus n-ar trebui sa ne interesam (plangem), mai ales ca ea nu este o parghie cu care sa ne rezolvam problema… Cu alte cuvinte …starnim praful degeaba (si ne intra tot noua in ochi), stiind bine ca nu exista egalitate pentru catei…
"Nici MCV, nici accesul Croatiei, nici problema europarlamentarilor germani nu sunt parghii cu care sa ne rezolvam problema Schengen. Romania nu poate conditiona... poate s-o faca, dar nu este in politica noastra, pentru ca am face exact ce ni se intampla noua acum, nu este politica noastra sa blocam accesul Croatiei".

Reactia 6: Teodor Baconschi

In urma celor spuse de Basescu si de UE, ministrul de externe, bate in retragere si neaga amenintarile ce reies din declaratia pe care-a acordat-o ziarului Adevarul in 3 ianuarie 2011.
“As vrea sa descurajez speculatiile gratuite care s-au facut, toate afirmatiile mele din interviul pe care l-am acordat ziarului ”Adevarul” sunt cat se poate de limpezi. Nu are nicio legatura Croatia. In toata discutia asta, eu am spus acolo cu titlul de exemplu: ca un viitor stat membru va intra fara MCV, in timp ce noi am intrat in al cincilea an de apartenenta la UE si, in ciuda progreselor in justitie recunoscute de Comisie, nu avem un orizont de timp pentru finalizarea MCV. Pe de alta parte, constatam ca anumite state membre ar dori sa motiveze amanarea intrarii Romaniei in Schengen, pe argumentul MCV”.

Reactia 7: Lakatos Peter, deputat UDMR

Normal ca s-au trezit si maghiarii sa comenteze, doar fac parte din “arcul guvernamental” si au si ei un cuvant (hotarator as zice eu) de spus (vezi noua Lege a educatiei nationale, care pe langa multe si marunte beneficii aduse…ne “baga mortul in casa”, caci de acum inainte ne vom trezi cu invatamant in limba tiganeasca, in limba turca, in ebraica – si de ce nu?, avem o cumunitate respectabila in Romania – samd…Mai ca-mi vine sa rad cu lacrimi (de frustrare) cand ma gandesc ca maine-poimaine, spre sfarsitul mandatului guvernului actual, se va vota in sfarsit modificarea Constitutiei Romaniei; vom avea mai putini parlamentari…dar cu siguranta UDMR-ul va solicita si rediscutarea sintagmei “stat national, unitar, indivizibil” caci deh, cu atatea natii recunoscute si vorbitoare de alta limba decat limba romana…nu putem decat sa fim un stat multinational, eventual o confederatie a statelor Ardeal, Tinutul secuiesc, Moldova, Tara tiganilor aka Oltenia, Dobrogea si Muntenia cu cel putin doua limbi oficiale, neaparat maghiara si romana).
Si zice domnul Lakatos Peter criticand reactia lui Teodor Baconschi la solicitarea Frantei si Germaniei privind amanarea aderarii Romaniei la spatiul Schengen: “Sa stiti ca deja multi stau la usa, iar unul dintre aceia este domnul Cristian Diaconescu” (pentru ocuparea functiei de ministru de externe n. n.).

Reactia 8: Sandor Pinter, Ministrul de interne al Ungariei

In tot acest haos, Sandor Pinter, ministrul ungar de interne, a declarat ca aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen va fi amantata fata de data stabilita initial de 31 martie 2011. Stim deja ca Ungaria a preluat  pentru sase luni presedintia Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2011 (aceasta revine prin rotatie tuturor statelor membre). De asemenea ministrul ungar a mai mentionat ca se doreste ca "până în luna iunie să fie clar ce sarcini mai trebuie să îndeplinească România şi Bulgaria", după care cel mai apropiat termen ce poate intra în discuţie este luna octombrie (conform Agerpres).

Punctul culminant:

Caci trebuie sa existe si asa ceva in povestea noastra, a fost atins astazi, cand iata, apare o noua retractare, dezmintire sau ceva de gen, a Ungariei (ca si ei se pricep chiar foarte bine la interpretari :) ).

Romania Libera zice (citand Mediafax) ca: “Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat că afirmaţiile ministrului ungar de Interne au fost "redate greşit", precizând că partea ungară s-a angajat să susţină intrarea României în Schengen la termenul stabilit, în martie 2011”.

“Ministrul maghiar nu a spus, în niciun caz, că România şi Bulgaria nu vor adera, ci a prezentat mai multe scenarii” mai spune Korodi Attila. :)

Deznodamantul povestii asteia cu aderarea Romaniei la Schengen probabil ca depinde totusi de cele cateva scenarii mentionate vasazica de Ungaria. In orice caz, se vede treaba ca vom pati asemeni aderarii la Uniunea Europeana de care-am povestit la inceput si anume, de intrat vom intra si noi si Bulgarii-n spatiul asta pseudoliber dar mai ales pseudounitar al UE…atata doar ca nu acum; personal nu voi suferi, caci de plecat fie si cu buletinul si cu un minim control vamal, tot pot pleca oricand in tarile “fratesti” europene.

Problema insa este in continuare aceasta atitudine a Romaniei, de balansare de pe-un picior pe altul, scolareasca, emotiva si nestatornica. Cu astfel de reactii, de afirmatii si retractari, de “alba-neagra”…nu vom ajunge nicaieri ca tara (caci ca natiune ne-am autocondamnat imediat dupa 1989, cu sprijin international desigur).

In ciuda nebuloasei de declaratii din ultima vreme astazi  Teodor Baconschi a declarat ca nu exista motive sa fie amanata aderarea Romaniei la Schengen. Cu toat acestea, asa cum am mai spus, acesta pare sa fie deznodamantul. Asa stand lucrurile ce facem mai departe?
Poate ceea ce-ar fi trebuit sa facem pana acum (va spuneam de identificarea de obstacole si indepartarea lor, diplomatic vorbind desigur, printr-un lobby care pare sa nu existe desi slava Domnului avem atatia reprezentanti romani prin Parlamentul European…oare ce-or face ei acolo?..nu reusesc sa socializeze si sa se imprieteneasca cu nimeni, sa sustina idei, sa influenteze opinii in favoarea romanilor?). Ne-am laudat atata cu parteneriate strategice cu Franta si Germania (amuzant, nu?) desi  orice roman simplu, nu specialist in ale diplomatiei cunoaste zicala populara  “interesul poarta fesul”…ori in ceea ce-i priveste pe acesti “parteneri” ai nostrii, interesul lor este undeva mai la est de Romania, cu siguranta pe o axa ce duce la Moscova.
Am citit in ultimul timp despre Polonia, care va prelua presedintia Uniunii Europene la 1 iunie anul acesta, succedandu-i Ungariei. Noi si cu polonezii ar trebui sa fim buni parteneri in cadrul uniunii si nu inteleg de pare ca sabotam in mod constant relatiile ce-ar putea fi cu adevarat in interesul nostru (de la semnare de tratate pana la conlucrare efectiva…e cale lunga dupa cum pare). De asemenea Suedia, este o tara despre care-am citit si se pare ca are o mai veche traditie in ceea ce priveste relatiile diplomatice ,  apreciate  de sfere de influenta  diverse, dupa cum rezulta de aici. “În perioada celui de-al doilea Război Mondial, Suedia a reprezentat interesele româneşti în Marea Britanie (de la 15 februarie 1941), SUA (din decembrie 1941), Brazilia (din aprilie 1942) şi Argentina (din martie 1944), prin Legaţiile suedeze din ţările respective, şi în Hong Kong (din iunie1941) şi Liban (din iulie 1941), prin Consulatele suedeze.”

Si ca o conluzie de final, ramane ideea ca ratarea aderarii la Schengen (si o scoatem din contextul politicii externe deplorabile si de-a dreptul impotente in general) este in primul rand un esec al diplomatiei romanesti, indiferent ca si-l asuma la nivel declarativ altcineva. Si diplomatia romaneasca nu inseamna un singur nume, Teodor Baconschi…asadar atunci cand se vehiculeaza ideea de demisie (sau chiar demitere, desi improbabila) cu siguranta ar trebui sa se foloseasca pluralul termenului, caci avem de unde “rasfira” si asa aparatul de stat fiind supradimensionat.

marți, 4 ianuarie 2011

Dubla cetăţenie cu două tăişuri

Legea dublei cetăţenii adoptată de Guvernul de la Budapesta şi intrată în vigoare de la 1 ianuarie oferă şi românilor oportunitatea de a obţine cetăţenia Ungariei. Prevederile legii sunt permisive, ambigui şi interpretabile de juri că au fost elaborate de legislativul de la Bucureşti, dar acest lucru nu face decât să ofere o şansă de a ne vedea cu cetăţenia ţării vecine în buzunar.

Legea dublei cetăţenii stipulează faptul că pot obţine cetăţenia Ungariei persoanele care vorbesc limba maghiară la nivel mediu, fără a se preciza exact ce înseamnă acest lucru, dacă este vorba de scris şi/ sau citit, şi care au avut în familie strămoşi unguri. Iar nu este clar cum să dovedeşti acest lucru, dar se lasă să se înţeleagă că sunt suficienţi şi părinţi, bunici sau străbunici care au fost cândva cetăţeni ai Ungariei.

Şi atunci, la nivel pur teoretic şi ipotetic, nu pot să nu mă gândesc de ce foarte mulţi români ardeleni, poate chiar toţi cei 8-10 milioane, să nu profite de această şansă?

Părinţii mei au prins, copii fiind, nu contează, ocupaţia maghiară de după Diktatul de la Viena dintre 1940-1944, deci, teoretic, au fost timp de câţiva ani, puteau fi şi câteva zile, cetăţeni ai Ungariei. Am bifat, cu alte cuvinte, una dintre condiţii. Sunt convins că în Ardeal cam toate familiile se pot încadra lejer în această cerinţă.

Pasul doi, limba maghiară. Sincer, ca orice clujean, cunosc câteva cuvinte maghiare, furate încă din copilărie de la prietenii din bloc cu care băteam mingea în spatele blocului, cum ar fi, de exemplu, lapte, apă, bună ziua, p..a calului, şi sunt convins că, într-o jumătate de an, dacă m-aş pune cu burta pe carte aş vorbi ungureşte acceptabil. Ca mine pot proceda foarte mulţi români ardeleni, poate chiar toţi cei 8-10 milioane.
Bun, pasul trei. Îndeplinim condiţiile, obţinem cu toţii cetăţenia Ungariei. Nu vom avea drept de vot, dar asta se poate rezolva în timp.
A, nu v-am spus. Dezideratele noastre se întind pe o perioadă de 20, poate 30 de ani, şi nu vom face decât să aplicăm politica paşilor mărunţi şi să dăm dovadă de pragmatism, apelând, la nevoie, la instituţiile europene. Doar suntem în UE, nu?

Şi când vom avea toţi românii ardeleni cetăţenia Ungariei ne facem o uniune culturală, căreia să îi zică Uniunea Democrată a Românilor Maghiari (UDRM). Şi vom face presiuni pentru a obţine dreptul de vot în Ungaria şi dreptul de a alege şi a fi aleşi, vom cere UE să nu mai fim discriminaţi ca parte a marii naţiuni maghiare unde, nu-i aşa, nu pot exista cetăţeni de rangul unu şi cetăţeni de rangul doi.

După ce vom putea vota, noi, cei 8-10 milioane de români ardeleni, vom participa la alegerile din Ungaria unde avem şanse să contribuim la stabilitatea ţării şi să susţinem o guvernare, oricare ar fi ea. Cu anumite costuri pentru partenerii noştri, evident. Astfel, vom cere modificarea Legii Educaţiei din Ungaria, pentru a avea dreptul, minoritari fiind, de a învăţa în limba maternă, româna, la toate nivelele, de la grădiniţă, la universitate. Vom susţine modificarea legilor Ungariei pentru a avea dreptul la inscripţii bilingve în localităţile unde vom locui, pentru că vom putea locui în ţara vecină şi să avem o casă în România şi una în Ungaria, dar şi dreptul de a folosi limba maternă în administraţia ungurească. Vom avea voie să edităm cărţi şi reviste în limba română, subvenţionate de stat, dreptul la păstrarea culturii şi a frumoaselor noastre tradiţii româneşti.
Fiind o uniune culturală care are în spate dezideratele şi năzuinţele comunităţii româneşti minoritare vom da dovadă de unitate, vom vota în bloc, cu mic cu mare, astfel încât să putem ajunge chiar să guvernăm singuri prin intermediul UDRM şi să formăm o majoritate confortabilă în Parlamentul de la Budapesta. Aceasta în condiţiile în care partidele ungureşti vor fi mai multe, iar voturile băştinaşilor se vor disipa. Vom fi mulţi şi din ce în ce mai puternici.

După preluarea puterii în Parlament vom numi Guvernul, condus, poate de un prim-ministru care ar putea fi un al doilea Matei Corvin, şi vom emite o hotărâre prin care steagul Budapestei să devină steagul naţional al Ungariei. Nu este nimic jignitor şi care ungur se va opune ca drapelul Capitalei lui – în culorile roşu, galben şi albastru, poate nu ştiaţi acest amănunt, să devină al statului?

Astfel, şi numai astfel, vom putea realiza dezideratul unei Românii Mici la vest de Tisa.

Fraţi români ardeleni, cereţi cetăţenia Ungariei! Votaţi UDRM!

Román erdely testvérek, kér Magyarország állampolgárság! Szavazás MRDSZ!
Articol scris de Vasile Măgrădean pe http://magradean.wordpress.com
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...