Grigore Leşe - "Noi, românii, ne regăsim cel mai bine în cultura tradiţională. Aşa e firea noastră!" Dar ne mai cunoaştem oare cultura, istoria, valorile? Putem distinge realitatea actuală prin ceaţa dezinformării permanente ce ne înconjoară? Dacă nu, avem mereu o a doua şansă, totul e să vrem să aflăm.

Blog despre noi Headline Animator

vineri, 5 octombrie 2012

Cutiuta cu Spiritualitate: Silk


"Doua luni si unsprezece zile dupa moartea lui Hélène, i se întâmpla lui Hervé Joncour sa se afle la cimitir si sa gaseasca, alaturi de trandafirii pe care în fiecare saptamâna îi depunea la mormântul sotiei, o coronita de minuscule flori albastre. Se înclina sa le priveasca si ramase îndelung în acea pozitie, care, de departe, parea, în ochii eventualilor martori, una, de fapt, ciudata, daca nu de-a dreptul ridicola. Întors acasa, nu reusi sa lucreze în parc, cum îi era obiceiul, ci ramase în birou sa reflecteze. Nu facu altceva câteva zile decât sa se gândeasca.
În rue Moscat, la numarul 12, gasi atelierul unui croitor. Îl lamurira ca Madame Blanche numai traia de ani de zile acolo. Reusi sa afle ca se mutase la Paris, unde devenise întretinuta unui barbat important, poate un politician. Hervé Joncour se duse la Paris. Îi trebuira sase zile pentru a afla unde traia. Îi trimise un bilet, rugând-o sa-l primeasca. Îi raspunse ca îl astepta la ora patru în ziua urmatoare. Punctual, urca la al doilea etaj al unui elegant imobil din boulevard des Capucines. Îi deschise usa o camerista. Îl introduse în salon si-l ruga sa ia loc. Madame Blanche îsi facu aparitia într-o vestimentatie foarte eleganta si foarte frantuzeasca. Parul îi cadea pe spate asa cum voia moda pariziana. Nu avea inele din flori albastre, pe degete. Se aseza în fata lui Hervé Joncour, fara un cuvânt. Si ramase asa, asteptând. O privi în ochi. Dar cum ar fi facut-o un copil.
-Ati scris-o dumneavoastra, e adevarat, scrisoarea aceea?, o întreba. Hélène v-a cerut sa o faceti si dumneavoastra ati facut-o.
Madame Blanche ramase neclintita, fara a-si pleca ochii, fara a trada o mirare cât de mica. Apoi, ceea ce a raspuns a fost: n-am fost eu, cea care a scris-o. Liniste....
-Scrisoarea aceea a scris-o Hélène. Tacere.
-O scrisese deja când a venit la mine. Mi-a cerut s-o copiez, în japoneza. Si eu am facut-o. Acesta-i adevarul.
Hervé Joncour întelese în momentul acela ca ar fi continuat sa auda cuvintele rostite atunci toata viata. Se ridica, dar ramase drept, în picioare, ca si cum, brusc, ar fi uitat unde se duce. Ca de departe îl ajunse glasul Madamei Blanche.
-Voise sa-mi si citeasca scrisoarea. Avea o voce splendida. Si citea cuvintele acelea cu o emotie pe care nu am reusit niciodata sa o uit. Ca si cum ar fi fost, într-adevar, ale ei. Hervé Joncour strabatea încaperea cu pasi foarte înceti
- Stiti, monsieur, eu cred ca ea-si dorise, mai mult decât orice lucru, sa fie femeia aceea. Nu puteti întelege. Dar eu am auzit-o citind scrisoarea aceea. Eu stiu ca e asa.
Hervé Joncour ajunsese dinaintea usii. Îsi sprijinea mâna pe clanta. Fara sa se întoarca, spuse încet:
-  Adio, madame.
Nu se mai vazura vreodata. Hervé Joncour mai trai înca douazeci si trei de ani, cea mai mare parte senin si sanatos. Nu se mai îndeparta de Lavilledieu, nu-si mai parasi, niciodata, casa. Îsi administra cu întelepciune averile, si asta îl scutea de orice munca, în afara grijii pe care o purta propriului parc. Cu vremea începu sa-si îngaduie o placere pe care înainte si-o interzisese: celor care veneau sa-l caute, le povestea despre calatoriile sale. Ascultându-l, oamenii din Lavilledieu cunosteau lumea si copiii descopereau ce erau minunatiile. El povestea încet, contemplând în aer lucruri pe care ceilalti nu le zareau. Duminica venea în sat, pentru Liturghia mare. O data pe an facea turul filaturilor pentru a atinge matasea abia nascuta. Când singuratatea îi strângea inima, cobora la cimitir, pentru a vorbi cu Hélène. Restul timpului si-l consuma într-o liturghie de obisnuinte, care reuseau sa-l apere de nefericire. Uneori, în zilele cu vânt, cobora pâna la lac si petrecea ore privindu-l, deoarece, desenat pe apa, i se parea ca vede inexplicabilul spectacol, lejer, care fusese viata lui."

“Iubirea adevarata infrunta lumea, e generoasa si mandra. Nicio placere in iubire nu se poate compara cu afisarea ei în fata oamenilor. Numai iubirea vinovata se ascunde.“ (Liviu Rebreanu)

2 comentarii:

  1. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna! Iti recomand cu mare incredere sa accesezi website-ul www.puterea-mintii.ro, unde vei intalni articole foarte interesante despre evolutie spirituale, meditatie, autostima si multe altele. Iti doresc succes in continuare.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...