Astazi 14.12.2010, actorul Radu Beligan sarbatoreste pe scena Teatrului National implinirea varstei de 92 de ani! La Multi Ani!

Iata un fragment din emisiunea Eugeniei Voda, "Profesionistii", unde invitat a fost Radu Beligan si de unde aflam, cred eu, un mare adevar:

"A imbatrani, doamnelor si domnilor si draga Genua, este contrariul a ceea ce se crede in mod curent. In tinerete, la vremea cand nu ti-ai definit inca optiunile, esti impovarat de greutatea traditiei si a adevarurilor cu care ai fost indoctrinat. Tanar fiind crezi in ideile raspandite, in cele care alearga pe toate drumurile, esti gata sa aderi la tot si la toate. Cade in spinarea ta greutatea familiei, a traditiei, a grupului din care faci parte, a societatii. In ceea ce ma priveste, am trait inaintarea in varsta ca pe o detasare de toate aceste poveri. A imbatrani inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber... Intr-un anumit sens esti mai batran cand esti tanar si mai tanar cand esti batran.
Avea dreptate Picasso cand spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii tanar... Si mai e ceva: singurul lucru care ne ingaduie sa privim fara dezgust lumea in care traim este frumusetea pe care anumiti oameni o creaza, din timp in timp, pornind de la haos, tablourile pe care le picteaza, muzica pe care o compun, cartile pe care le scriu, spectacolele pe care le creaza si viata pe care o traiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasa este o viata bine traita, as zice chiar ca este o opera de arta prin excelenta."

Radu Beligan s-a nascut pe 14 decembrie 1918 (anul Marii Uniri) in satul Galbeni din jud Bacau (ca o coincidenta simbolica :) numele satului natal GALBENI, prin anagramare rezulta BELIGAN), mama sa avand origini grecesti iar tatal sau fiind urmas al unuia dintre fratii lui Ion Creanga. Este un cunoscut artist roman cu o activitate bogata atat in teatru cat si in film, televiziune si radio. A studiat dreptul si filozofia la Bucuresti, a inceput Conservatorul de Arta dramatica sub indrumarea doamnbei Lucia Sturza Bulandra (fara sa-l finalizeze). Si-a  inceput activitatea de actor la teatrul “Munca si Voie Buna” si s-a facut remarcat si iubit de catre public prin roluri comice, insa nu s-a cantonat in acest gen, potrivindu-i-se de minune si roluri din piese ca  “Trei surori “ de Tuzenbach, “Ziaristii “ de Cerchez, “Cvadratura cercului “ de Kataev. A cochetat si cu literatura, astfel ca au aparut lucrarile: „Note de insomniac" (2001), „Luni, Marţi, Miercuri..." (1978), „Pretexte şi subtexte" (1968). Din filmografie amintesc numai doua titluri pe care le-am revazut anul acesta:  “Cui i-e frică de Virginia Woolf?” (1995) si “După-amiaza unui torţionar” (2001).

Cautand date despre maestrul Beligan, am dat peste un interviu mai vechi pe care i l-a acordat lui Marius Tuca si care a fost publicat in "Jurnalul". Am ales un fragment in care vorbeste despre aparitia sa pe lume dar si despre credinta ca a existat intotdeuna cineva, un fel de inger pazitor, care-l insoteste inca: 

“- Apropo de Dumnezeu, pentru că vorbeam la început, spuneţi-ne despre legătura dumneavoastră cu Dumnezeu şi felul în care aţi crezut în Dumnezeu, apropo de îngeri, de fratele dumneavoastră.

- M-am născut în Halta Galbeni, în Moldova, judeţul Bacău, în magazia de mărfuri a gării. Tata era numit acolo impiegat, căsuţa aia de două camere, care era pentru el, nu era gata şi atunci o perioadă am stat în magazia de mărfuri. Şi-acolo m-am născut. A trebuit să mă ducă să mă boteze în satul care era la trei kilometri în deal, unde erau Primăria şi Biserica. Nu mai ştiu cum se numea, emoţia mă tulbură. Şi m-au dus – era 14 decembrie, era iarnă – cu o sanie acolo sus, au rezolvat toate treburile, au făcut un chef, erau veseli, fericiţi, mi-au aranjat în spate, acolo, pe nişte paie să stau eu, iar ei s-au aşezat pe o bancă, lângă cel care conducea sania. Şi cântau.  Mama avea o voce frumoasă, era grecoaică, venea din ţara care a inventat teatrul, ştia franţuzeşte... Mă rog... Despre tata am să-ţi povestesc că era un tip nemaipomenit... Şi, când au ajuns jos, s-au uitat în spate şi copilul nu mai era...

- Dispăruse copilul pus în spate...

- Da, îl pierduseră la o zdruncinătură. Căzusem în zăpadă. Bine­în­ţeles că au venit imediat disperaţi... Deţin povestea de la unul dintre martorii care avea şi el vreo sută de ani, acolo, la gară, când m-am dus să-mi schimb actul de naştere, pentru că nu mai aveam buletin... Când m-am dus, el mi-a spus: "Dumneata îţi dai seama că puteau să te mănânce lupchii?". I-am spus: nu, dom’le!. "Cum nu?" Păi, să-ţi spun eu o poveste. Ai auzit de Nicolae Iorga? "Cum să nu?!" Iorga trecea prin faţa Palatului Regal, care era în mare reconstrucţie, când s-a întâlnit cu un student de-al lui. Şi în zidul ăla al palatului se puneau nişte bucăţi mari de piatră. Şi în spatele lui Iorga, la doi metri, a căzut o piatră dintr-aia peste un ţigan şi l-a făcut praf. Şi studentul a rămas uimit. I-a spus: "Domnule profesor, vă daţi seama, două secun­de... şi cădea peste dumneavoastră!"... "Nu se putea, dragă, pentru că eu am de scris Istoria Românilor!", i-a răspuns Iorga. Aşa şi cu mine...

- Aveaţi de făcut teatru!

- Oarecum. Deci, m-au găsit şi m-au adus înapoi şi... m-au crescut. Ei erau teribil de afectaţi de moartea fratelui meu dinainte. Tot Radu l-a chemat, a murit la trei luni.

- Aţi fost patru copii?

- Da. Primul, acest Radu, apoi eu. M-au botezat tot Radu, sunt de fapt o dublură a lui. L-au iubit atât de mult, încât au zis că, dacă vine tot un băiat, să-l cheme tot Radu... Sunt o dublură, dar o dublură fericită, după cum s-a arătat. Şi alţi trei, după mine. (..)”

Pentru spectacolul din seara aceasta nu mai aveti sanse sa gasiti vreun loc, poate pentru cel din data de 21 decembrie de la Palatul National al Copiilor din Bucuresti, numit “Confesiuni despre Artă şi Viaţă”. Pe scena, timp de doua ore, Radu Beligan va face marturisiri legate de personalitatile lumii teatrale care i-au marcat destinul si cariera de-a lungul timpului si despre modelele sale – Lucia Sturdza Bulandra, Victor Ion Popa, Al. Giugaru, Ion Iancovescu, Elvira Godeanu.