Fiindcă pe 6 decembrie s-a împlinit un an de la alegerile prezindenţiale din 2009, s-au repus în discuţie motivele şi mai ales vinovaţii pierderii suferite de tabăra ce l-a susţinut pe Mircea Geoană. Deşi personal găsesc că subiectul este mai mult decât expirat, pare că nici televiziunile şi nici personajele politice nu pot sau nu vor să treacă mai departe. Şi se întâmplă asta fiindcă între timp nu s-au schimbat decât câteva funcţii de faţadă, personajele croite pe tiparul celor din opera lui Caragiale continuând să apară pe scena în aplauzele noastre. Să se revizuiască primim, dar să nu se schimbe nimic….
De un ridicol infantil mi s-a părut următorul schimb de declaraţii apărute în presa zilele acestea:
Mircea Geoană: “Unii mă criticau că săream cam mult pe scenă…O întrebare care trebuie clarificată este ce-am căutat la domnul Vantu cu o seară înainte de dezbaterea finală. Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a doua zi. Şi-am dorit să aflu de la sursă, de la patronul acestui trust care sunt aceste întrebări. (…) Domnul Ponta care era în acel moment purtător de cuvânt al campaniei mele, mi-a spus: dacă va întreabă de vizita la Vântu minţiţi şi spuneţi că aţi fost acasă la nevastă.”
Victor Ponta: “O să-i propun o înţelegere domnului Geoană.” (“Care să nu poate fi refuzată!” completează Răsvan Dumitrescu, moderatorul emisiunii ). “Dacă dânsul nu mai minte despre mine, eu nu o să mai spun adevăruri despre el.” (…) “Nu, nu, staţi un pic…sper să înţeleagă el bine…dacă domnia sa nu mai minte despre mine eu promit să nu mai spun adevăruri despre el.”
Cu alte cuvinte, doi baieţei se ameninţă reciproc cu pâra. Geoană susţine că s-a dus la Vântu acasă pentru că aflase de undeva despre “fiţuicile servite” pe care le avea Băsescu pentru examen şi vroia şi el întrebările. Însă se consideră băiat bun, în primul rând fiindcă a fost sincer, corect şi a recunoscut fapta, în timp ce Ponta l-a învăţat să mintă, să nu recunoască nimic. Ascunzându-şi ruşinea sub masca siguranţei glumeţe Ponta îl amenintă, aş zice, voalat şi în direct, că dacă mai aude vreo pâră, va avea grijă să spună şi el ce ştie despre colegul de partid şi preşedintele Senatului.
Este arhicunoscută expresia “politica-i o curvă”. Auzim de atâta timp această teorie că-n mod inevitabil a ajuns sa ni se pară firească. Însă nu-mi explic cum se face că au acces în separeurile şi budoarele ei copiii, nu chiar de grădiniţă dar cu siguranţă de şcoală generală. Probabil că mereu se vor găsi voci care eludând “meandrele concretului” (vorba lui Ion Iliescu) vor veni în apărarea îndrăzneţilor, susţinând şăgalnic că există şi copii cu dezvoltare precoce. Ceea ce se uită în astfel de cazuri este că politica asta, teoretic cel puţin, ar trebui să se facă în folosul nostru, al alegătorilor, al ţării, fiind un lucru cât se poate de serios, nu un joc. Şi poate altfel ar sta lucrurile dacă ar fi acceptaţi şi propulsaţi pe scena politică, nu cei ce pot să o facă (copii imaturi, "alintaţi" chiar de către ai lor cu apelative de genul "prostănacul" şi "cârlanul tânăr fără minte") ci cei care se pricep la aşa ceva şi o fac bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu