Uimitoarele invenţii ale lui Henri Coandă - de milioane în SUA, abandonate de români

Autor: Dan Arsenie  

Un american a transformat cercetarea de-o viaţă a lui Henri Coandă într-un medicament cu vânzări de milioane de dolari. Alte zeci de idei, întinse pe hârtie de savant, zac neexploatate.

În 2010 s-au împlinit 100 de ani de la prezentarea avionului cu reacţie, la expoziţia de la Paris. Este o pagină controversată a istoriei aviaţiei: românii spun că Henri Coandă a zburat primul cu avionul cu reacţie, americanii şi nemţii spun că, de fapt, au fost unii de-ai lor. Coandă însuşi a fost un om iubit şi detestat în acelaşi timp.

 

Gustave Eiffel, celebrul arhitect francez, îl vedea pe român ca pe un prizonier al timpului. Prin 1910, Eiffel opina că tânărul Coandă (avea 24 de ani în acel an) ar fi trebuit să se nască în 1970. Pe de altă parte, instalaţia de desalinizare propusă de Coandă statului francez a fost considerată "prea revoluţionară", după cum arată o revistă a vremii, "Radar". Cam aşa stăteau lucrurile de fiecare dată când Coandă propunea ceva nou: unii îşi plecau capul, alţii aruncau piatra.

Coandă: "Suntem ceea ce bem"

"Lumea spune că suntem ceea ce mâncăm. Eu spun că suntem ceea ce bem", îi spunea Henri Coandă americanului Patrick Flanagan, în 1963. Sosit în România în urmă cu două luni, Flanagan, omul care a preluat de la savantul român proiectul "apei vieţii", a spus povestea fulgilor de nea, aşa cum i-a lăsat-o Coandă. Prima oprire: anul 1910.

Fire libertină, tânărului îi este permis să părăsească armata. Pleacă în Iran, de unde porneşte o călătorie bizară cu automobilul, de la Isfahan (centrul ţării) spre Tibet. Drumul său a trecut pe lângă Valea Hunza (actualul Pakistan), unde oamenii de ştiinţă consemnaseră deja existenţa unei populaţii cu o medie de vârstă de peste 100 de ani.

"Sursa lor de apă este un gheţar", explică inginerul Sorin Dinea, de la Asociaţia "Henri Coandă". "Coandă avea să studieze zeci de moduri de cristalizare a apei de pe Glob", completează el. Într-adevăr, savantul a studiat fulgii de nea şi sursele de apă în diferite părţi ale Terrei. Până în 1963, după spusele lui Flanagan, Coandă studiase atent cinci zone celebre pentru longevitatea locuitorilor.

Proiectul "apa vieţii", vânzări imense

În acel an, americanul avea doar 17 ani, dar lucra la Pentagon. Acolo s-au şi întâlnit. "Henri Coandă mi-a spus: «Am un proiect la care am lucrat toată viaţa mea. Nu cred că îl voi putea duce la bun sfârşit. Doresc să ţi-l încredinţez, în vederea continuării cercetărilor»", îşi aminteşte Flanagan, acum un reputat om de ştiinţă.

Coandă a murit în 1972, dar doctorul Flanagan a luat la puricat documentaţia primită şi a ajuns la concluzia că hidrogenul poate servi drept cea mai concentrată sursă de energie antioxidantă. Astfel, după câţiva ani, a reuşit să producă cel mai puternic antioxidant: microhidrina. Pe lângă că anihilează acţiunea radicalilor liberi asupra organismului, microhidrina are rol antiviral şi antibacterian.

Aşa au ajuns pe piaţa din America, apoi în întreaga lume, trei medicamente pe bază de microhidrină, cu preţuri cuprinse între 30 şi 100 de dolari. O reţetă de milioane de dolari, după cum arată cifrele vânzărilor.

800 de kilograme de documente, uitate la muzeu

"Apa vie" este însă doar unul dintre sutele de proiecte la care a lucrat Henri Coandă. Nu sunt numere în vânt. Atunci când s-a întors definitiv în România, în 1969, Coandă aducea cu el cele 250 de brevete ale sale. "Sunt documente de o importanţă fantastică", notează Victor Emanoil, care l-a cunoscut personal pe Coandă şi a făcut parte din delegaţia care a adus în ţară preţioasele brevete. "Iar, prin Coandă, România a avut acces la cercetarea din străinătate", adaugă fostul inginer electronist.

Brevetele şi lucrările elaborate în România de Henri Coandă, cedate definitiv de fiica acestuia statului român, la sfârşitul anilor ’90, sunt acum în posesia Muzeului Aviaţiei, care are obligaţia să le prezinte cercetătorilor români. "Au fost 80 de colete. 800 de kilograme de documente", spune Sorin Dinea.

Printre hârtii, zac schiţele unui sat al cercetării în Delta Dunării, sisteme de transport ale viitorului şi cine ştie ce alte proiecte ce ar putea fi convertite într-o reţetă de succes, precum microhidrina lui Flanagan.

DIN ALTĂ LUME

Apa din gheţar, sursa vieţii de 100 de ani

Hunza este o vale muntoasă din nord-vestul Pakistanului, situată la o altitudine de circa 2.500 de metri. Valea, mărginită de munţi înalţi de mai bine de 6.000 de metri, are o suprafaţă de aproape 8.000 de kilometri pătraţi. Doar între 1889 şi 1892, valea a fost controlată de britanici. Conduşi de prinţi numiţi thum, oamenii locului îşi puteau apăra uşor locurile: trecătorile prin care se ajungea în zonă dinspre Tibet aveau lăţimi de cel mult un metru.

Ca să ajungi în principalul oraş, Karimbad, trebuie să treci printr-o trecătoare situată la peste 4.000 de metri. Cum în Hunza plouă rar, localnicii au apelat la un sistem ingenios, iar, prin apeducte, apa dintr-un gheţar situat la mare altitudine ajunge spre zona locuită. În anii ’60, medicul american Jay Milton Hoffman vizita valea şi nota că oamenii de aici sunt străini de bolile de inimă, cancer, diabet şi alte zeci de alte afecţiuni. Chiar şi cei bătrâni aveau o dantură perfectă, nota Hoffman.

Un alt studiu, făcut după anul 2000, a arătat că speranţa de viaţă a locuitorilor care nu au părăsit niciodată zona este de aproape 100 de ani. Hoffman şi alţi vizitatori au povestit despre oameni care au devenit taţi la 80-90 de ani şi mămici chiar şi la 60-70. Deşi izolată, Hunza are cea mai mare rată a alfabetizării din Pakistan - peste 90%.

  

VALEA VIEŢII. În Hunza, sursa de apă e un gheţar. Oamenii trăiesc peste 100 de ani (foto)

COMPARAŢIE

Prin ochii de secol XX ai lui Henri Coandă, mărfurile ajung de la Bucureşti la Constanţa în 45 de minute. O dovadă a inteligenţei sale este un imobil propus de Coandă în anii ’20.

Pe lângă pasiunea pentru aviaţie, în primii ani ai vieţii sale de cercetător, Henri Coandă a avut şi câteva propuneri care ţin de arhitectură şi urbanism. Pe lângă un proiect de locuinţe modulare, revoluţionar la vremea lui (prefabricate uşor de montat, care ofereau o excelentă izolaţie termică şi fonică), Coandă a propus şi imobilul cruciform antiseism. Cum se vede în macheta din imagine, expusă la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti, vorbim despre o construcţie cu patru braţe, care se desprind dintr-un ax central. Axul are 20 de etaje, iar braţele descresc în înălţime spre extremităţi, de la 20 la 10 etaje.

"Erau 700 de apartamente şi, într-un bloc din acesta, puteau locui 4.000 de persoane", spune Sorin Dinea. Consultat de EVZ, arhitectul Peter Derer, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, spune că "imobilele în formă de cruce şi cele inelare sunt cele mai rezistente din punct de vedere seismic". Pentru anii ’20, este un proiect fantastic, apreciază şi Gheorghe Pătraşcu, arhitectul- şef al Capitalei, care remarcă buna îmbinare între spaţiul de locuit şi cel verde, din triunghiurile dintre braţe.

Atât Derer, cât şi Pătraşcu au spus că nu auziseră de acest proiect al lui Henri Coandă. Derer spune că, în Bucureşti, nu cunoaşte exemple de imobile cruciforme. "Sunt însă blocurile în formă de Y din Balta Albă. Este o formă care oferă o rezistenţă deosebită la seisme", notează arhitectul. Când îl propunea, imediat după Primul Război Mondial, Coandă se gândea la o modalitate eficientă pentru construirea de locuinţe.

Cu acelaşi scop, Coandă a gândit şi un nou material: beton-lemnul. Astfel de locuinţe au fost construite în Franţa, Belgia, Italia şi România. Două săli ale Palatului Culturii din Iaşi a fost decorate prin tehnica "beton a bois". Alături de arhitecţii vremii, Coandă a realizat complexul şcolilor de la Obor, Bucureşti.

IMOBIL CRUCIFORM. Clădirea propusă de Henri Coandă putea găzdui 4.000 de persoane (foto)

 PROIECTUL DELTA

Satul de cercetare din Delta Dunării

"Ce noroc ar avea omenirea dacă ar exista mai multe naţii care să fi adus, faţă de numărul de locuitori, atâţi cercetători câţi a adus naţia română în ultimii 120 de ani", spunea Henri Coandă spre sfârşitul vieţii sale. Pentru a nu pierde vreodată acest avantaj, Coandă visa pentru România un sat al cercetării. Se gândise şi unde: o plajă situată la sud de braţul Sfântu Gheorghe, pe litoralul Mării Negre.

Pe un teren de 20 de kilometri pătraţi, Coandă visa un incubator de creiere. "Ţintea să crească tineri creativi şi să îi lase să gândească liber. Coandă visa ca România să vândă cândva know-how", spune Sorin Dinea.

Inginerul adaugă că Henri Coandă intenţiona să organizeze şi schimburi internaţionale de experienţă în satul din Deltă. "El spune că, decât să cumpărăm de la alţii, mai bine îi invităm noi din timp să producă la noi", aminteşte Dinea. Satul cercetării există doar într-o machetă de la Muzeul "Dimitrie Leonida".

SCHIŢĂ. Aerodina, OZN-ul lui Coandă. În viziunea lui Coandă, astfel de aparate ar fi asigurat transportul spre satul cercetării româneşti (foto)

TRANSPORT PE TUBURI

De la Bucureşti la Constanţa, în 45 de minute

"Henri Coandă gândea simplu şi practic. La proiectul Aerotub Express, se gândea cum să scoată camioanele de pe străzi", spune Sorin Dinea. Aşa că savantul român a propus poate cel mai îndrăzneţ dintre proiectele sale. Mai întâi, s-a gândit la transportul de marfă. Ideea lui Coandă era un sistem subteran prin care să poţi trimite marfă de la Bucureşti la Constanţa, de exemplu, cu viteze care puteau ajunge la 500 de kilometri pe oră. După estimarea lui Coandă, mii de tone de mărfuri urmau să fie transportate pe un traseu de 230 de kilometri în 30-45 de minute.

"Containerele de marfă pluteau, pur şi simplu, pe o pernă de aer. Transportul lor se baza, pe diferenţa de presiune de la capetele tuburilor. Presiunea împingea marfa de la spate", adaugă Dinea.

Invenţia, propusă în anii ’60, a fost lărgită. Coandă vedea astfel de tuburi prin care să fie transportate persoane de la Bucureşti la Ploieşti ori Braşov. Potrivit planurilor sale, călătoria ar fi durat aproximativ zece minute. În timpul vieţii savantului, proiectul a rămas pe hârtie. După 1972, s-a încercat aplicare lui. O bază a fost înfiinţată pe Valea Teleajănului, la Măneciu. "Sistemul, un pic modificat, era folosit la o carieră de piatră. Până în 1989, după aceea baza a fost abandonată", spune inginerul.

În aprilie 2010, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Aerospaţială "Elie Carafoli" (INCAS) a anunţat că intenţionează să reabiliteze baza prahoveană, pentru a găzdui un "centru de excelenţă pentru eco-tehnologii", potrivit directorului institutului, Cătălin Nae.

PRACTIC. Ca şi acest ejector, transportul pe tuburi este o aplicaţie a efectului Coandă (foto)

DESALINIZARE

1.600 de litri de apă potabilă în 12 ore, cu panouri solare

Revista franceză "Radar", anul 1954. Titlu: "Henri Coandă bulversează economia în deşert". Savantul născut în România demonstrase funcţionalitatea unei instalaţii de desalinizare, care folosea energia solară, captată cu ajutorul unor panouri. "Totul se făcea prin vaporizare. Aerul era încins la 500 de grade Celsius. Apa de mare, pulverizată, era adusă în contact cu acesta. Iar vaporii se ridicau, erau colectaţi şi deveneau apă potabilă. Iar jos rămânea sarea", explică Sorin Dinea.

Cu un astfel de sistem ecologic se puteau desaliniza 1.600 de litri de apă în 12 ore. Sistemul de panouri solare necesar pentru aceasta măsura doar opt metri pătraţi.

Instalaţia propusă de Henri Coandă nu a funcţionat niciodată la scară largă, fiind considerată "fantezistă", deşi Coandă a făcut demonstraţia în Franţa. Au fost oameni de ştiinţă care au cerut socoteală statului francez pentru că a refuzat să aplice acest sistem în Marocul anului 1954, cu doi ani înainte ca francezii să recunoască independenţa statului nord-african.